| Nu e prima oară când am ajuns pe aici |
| Te cunosc prea bine și știu exact ce-o să zici |
| Că și tu ai fost la pământ și nu ai de ce |
| Să-mi întinzi o mână de parcă altul nu e |
| Nu vezi niciun rost să te oprești tu din calea ta |
| Și să fii tu cel care ar salva-o pe-a mea |
| Și uite așa ajungem încet să fim doar străini |
| Într-o lume pe care noi toți o împărțim |
| Am fost prinț, am fost cerșetor |
| Prin soare, prin nori |
| Ba urc, ba cobor |
| Am fost tânăr, am fost bătrân |
| Și sclav și stăpân |
| Dar tot om rămân |
| Am fost prinț, am fost cerșetor |
| Prin soare, prin nori |
| Ba urc, ba cobor |
| Am fost tânăr, am fost bătrân |
| Și sclav și stăpân |
| Dar tot om rămân |
| De ce oare nu-ncercăm mai mult să ne zâmbim |
| Și în schimb suntem mereu pregătiți să clădim |
| Ziduri reci care să se înalțe până la cer |
| Să ne apere de ce am simțit până ieri? |
| Dar, de astăzi, poate că mult mai bine ar fi |
| Să-ncercăm să le dărâmăm pân la temelii |
| Căci prin locurile pe unde ele ar crăpa |
| Soarele, cu mii de raze, ne-ar mângâia |
| Am fost prinț, am fost cerșetor |
| Prin soare, prin nori |
| Ba urc, ba cobor |
| Am fost tânăr, am fost bătrân |
| Și sclav și stăpân |
| Dar tot om rămân |
| Am fost prinț, am fost cerșetor |
| Prin soare, prin nori |
| Ba urc, ba cobor |
| Am fost tânăr, am fost bătrân |
| Și sclav și stăpân |
| Dar tot om rămân |
| Am fost prinț, am fost cerșetor |
| Prin soare, prin nori |
| Ba urc, ba cobor |
| Am fost tânăr, am fost bătrân |
| Și sclav și stăpân |
| Dar tot om rămân |