| Și-atunci, te intreb, mai știi?
|
| Cea mai frumoasă zi
|
| A fost la început, când nu mă puteai minții
|
| Ăsta-i începutul sfârșitului
|
| Uită trecutul, începe acum necunoscutul
|
| Dedesupturi, cuvintele ca scuturi
|
| Demonii în cârcă, dar tu încerci să-i scuturi
|
| Astea-s minciuni adevărate
|
| Zâmbește inimă acum, scapă cine poate
|
| La noapte, vei fi la fel de departe
|
| Fiindcă nu mai crezi nici tu că încă se poate
|
| Am amorțit de când
|
| Mi-ai zis că pentru mine n-ai vrea să stai la rând
|
| Strâng bucățele și încerc să le dau sens
|
| Adevărul e departe, când golul e imens
|
| Și atunci, te întreb, mai crezi?
|
| C-ai putea să ne salvezi
|
| Dacă eu sunt orb, tu încă poți să vezi
|
| Unde e adevărul, fiindcă aş vrea să-l urmez
|
| Și cred că am putea vorbi
|
| Ore în șir și tot n-ai știi
|
| Că cea mai frumoasă zi
|
| Nu mă puteai minții
|
| Soare, nici urmă de nori
|
| Doar tu și un buchet de flori
|
| Îmi aduc aminte de prima zi
|
| Nu mă puteai minții
|
| Sunt prea aproape, e totul pixelat
|
| Mă dau în spate, tabloul e întunecat
|
| Noi l-am pictat și l-am vrut colorat
|
| Nici n-am observat când tonurile s-au schimbat
|
| Minciuna se strecoară
|
| Scriu adevărul, ca să-l fac să reapară
|
| Liniște, cuvintele încep să doară
|
| Când tot ce-a fost odată viu, începe să moară
|
| Aseară am avut un vis
|
| Mi-ai zis că ușa asta aproape s-a închis
|
| Și mi-ai promis exact când nu eram atent
|
| C-o să mă aștepți până în ultimul moment
|
| Bun, și cine minte acum?
|
| Unde-i adevărul? |
| Cred că s-a pierdut pe drum
|
| E o linie subțire între dragoste și frica
|
| Elefantul e prea mare într-o cameră prea mică
|
| Și cred că am putea vorbi
|
| Ore în șir și tot n-ai știi
|
| Că cea mai frumoasă zi
|
| Nu mă puteai minții
|
| Soare, nici urmă de nori
|
| Doar tu și un buchet de flori
|
| Îmi aduc aminte de prima zi
|
| Nu mă puteai minții |